Recomandat de Cinesseur
Rulează luni, 8 aprilie, de la ora 19:00, în Aula Magna a Universităţii de Vest Timişoara. Intrarea este liberă.
[Rec] (Spania/2007)
Regia: Jaume Balagueró & Paco Plaza
Cu: Manuela Velasco, Ferran Terraza, Carlos Vicente, Pablo Rosso, David Vert, Martha Carbonell
Unde aţi mai văzut trucul cu o casetă video găsită nu se ştie în ce condiţii şi pe care se ascunde o grozăvie? The Blair Witch Project ar fi cel mai la îndemână răspuns! Acolo funcţiona de minune, cu rezultate care i-au surprins până şi pe autori.
Se pare că, deşi răsfolosit de-atunci, funcţionează la fel de bine, mai ales dacă încape pe mâinile unor tipi care ştiu regulile jocului. Iar Jaume Balagueró & Paco Plaza, doi cineaşti spanioli specializaţi în horror, le stăpânesc, din moment ce la opt ani de la acel hit (TBWP apărea în 1999) au reluat trucul şi l-au rafinat în acest [Rec], film cu un fulminant succes de public (parţial şi de critică)!
Americanii n-au stat mult pe gânduri şi au pritocit un remake - Quarantine (2008) - mai slab, evident, iar franciza spaniolă a continuat să producă episoade noi, ajungând între timp la [Rec 4], ce se va lansa prin toamnă.
Rewind: întreg filmul e făcut cu camera pe umăr, din perspectiva unui operator TV. POV (Point of View), aşadar. Sau cameră subiectivă, în româneşte. Adică poveste spusă prin ochii unui singur personaj (care, în cazul de faţă, o şi filmează). Iar povestea sună cam aşa: Angela Vidal (Manuela Velasco), genul de reporter năuc pe care-l vedeţi zilnic la posturile de ştiri, şi cameramanul ei, Pablo, fac un reportaj într-o unitate de pompieri, concetrându-se pe activităţile din tura de noapte.
Din vorbă-n vorbă şi din filmare în filmare sună alarma. Pe cai, deci! Se pare că undeva, într-un imobil, o femeie în vârstă s-a blocat în apartament şi face gălăgie. Echipajul şi cei doi jurnalişti ajung la adresa indicată iar de aici... sky is the limit. Mă rog, apartamentul de la ultimul etaj, dar asta o să vedeţi cu ochii voştri.
Pe care, uneori, s-ar putea să-i acoperiţi cu mâinile şi să priviţi printre degete. Ştiu că ăsta e un clieşu asociat filmelor horror şi trebuie să ştiţi şi voi că, speaking of which, [Rec] bifează cam toate convenţiile genului, dar cumva, într-un anume fel, are prospeţime, vână (dacă nu vă deranjează termenul), e alert şi cu acel vino-ncoa’ (şi rămâi aici) căruia nu i te poţi sustrage.
Deşi ei susţin că au făcut un film în special pentru fanii genului, eu spun că segmentul de public vizat e mai larg. În opinia mea, [Rec] a ţintit spre acei spectatori pentru care horror-ul e excepţia din meniu, nu regula. Şi i-a nimerit, dovadă succesul! Nu de alta, dar construcţia, proiectată pe principiul „cum să facem un film de groază* diferit de celelalte, neobişnuit şi care să permită spectatorului să trăiască povestea din interior?”, e dublată de durata sub medie (75 de minute), care-l face şi mai accesibil. Timpul real şi persoana I sunt elementele cheie ale filmului.
La care se adaugă un veritabil bombardament de evenimente şi şocuri, executat fie prin cadre lungi, fluide (se scurg şi 20 de minute fără vreo intervenţie din montaj, interval în care evenimente şi protagonişti se precipită haotic, iar spaţiul se restrânge claustrofobic), fie prin tăieturi rapide, abil mascate de mişcarea aparent dezordonată a camerei. Într-un astfel de setting, faptul că nu se aude strop de muzică trece complet neobservat.
Ori un film de groază fără o muzică strident-subliminală este, iertaţi-mi exprimarea, ca nunta fără lăutari. Şi totuşi, în [Rec] astfel de găselniţe aduc un plus de valoare şi inedit! Categoric un film ce merită văzut. Pentru diversitate dacă nu din alte motive.
*în spaniolă sună foarte fain: pelicula de terror!)
By Cinesseur
