Film: Los amantes del circulo polar
Recomandat de Cinesseur
Rulează luni, 9 aprilie, de la ora 19:00, în Aula Magna a Universităţii de Vest Timişoara. Intrarea este liberă.
Los amantes del circulo polar (Spania/1998)
Regia şi scenariul: Julio Medem
În rolurile principale: Najwa Nimri, Fele Martínez, Nancho Novo, Maru Valdivielso
Nu la fel de celebru precum l'enfant terrible al cinematului spaniol contemporan, l-am numit pe Alejandro Amenábar, dar cu o amprentă stilistică extrem de personală, Julio Medem a fost ani buni critic, scenarist şi asistent de regie. După şapte scurtmetraje întinse pe durata a 18 ani, a venit şi debutul,Vacas (1992), un film de epocă deghizat în comedie suprarealistă, aplaudat şi luat în balon în egală măsură.
Au urmat, în tumultuoşii ani '90, premii şi prezenţe la festivaluri cu trei pelicule: La ardilla roja(1993), Tierra (1996) şi sofisticatul Los amantes del circulo polar (1998). Acesta din urmă i-a confirmat statutul de cineast iconoclast, ghidat de idei şi reguli proprii, dar Lucía y el sexo (2001), veritabil manifest existenţialist-erotic şi probabil cel mai cunoscut film al său, i-a cimentat acest statut.
Los amantes del circulo polar înseamnă prelucrarea şi rafinarea a două din trademark-urile care definesc stilul de scriitură Medem: simetria şi meta-naraţiunea. Filmul este o poveste de dragoste dincolo de timp şi spaţiu, filigranată într-un triptic palindromic care, asemeni prenumelor protagoniştilor,Ana şi Otto, nu-şi pierde înţelesul indiferent de unde e privit. Totul este permis, dar nimic nu este întâmplător sau gratuit aşezat în această geometrie cosmologică a coincidenţelor, comparabilă, poate, cu Şotronul cortazarian.
Ana şi Otto: binom indestructibil. Fiecare e pentru celălalt stea polară, centru al universului, raţiune supremă de a exista. Odată despărţiţi de contexte potrivnice sau decizii exterioare lor, fiecare porneşte, precum magii odinioară, în căutarea celui înstrăinat, fiindcă celălalt e întruparea sensului unificator. Nici un obstacol nu poate fi de netrecut. Perioadele în care nu-şi stau alături sunt stranii interludii prin care timpul se strecoară mai greu ca o cămilă prin urechile acului (ar trebui să ştiţi parabola, nu insist!). Busola indică nordul, destinul se cere urmat. Cap compas. Stea polară. Cerc polar. Şi pupila, expresie ultimă a cercului în care totul se închide.
Ana şi Otto. Otto şi Ana. Legaţi unul de altul aidoma îndrăgostiţilor rătăcitori şi muţi din Dolls, liricul film al lui Takeshi Kitano, înrudit tematic şi stilistic cu acest Los amantes..., care va deveni apoi sursă explicită de inspiraţie pentru somptuosul şi sinuosul Mr. Nobody (2009) al lui Jaco van Dormael!
Sună simplu, dar prefer să sune aşa, chiar dacă sumedenia de niveluri de lectură invită sau predispune la o altă sumedenie de interpretări, care de care mai pretenţioase: filmul lui Medem este un poem în imagini. Veţi remarca ata abia la final, fiindcă până atunci veţi fi copleşiţi de povestea care prinde viaţă şi de viaţa care devine poveste sub ochii voştri. Atenţie, însă: viaţa - şi mă voi folosi de vorbele scriitorului guatemalez Augusto Monterroso - „nu e un eseu, deşi încercăm multe; nu e o povestire, deşi inventăm multe; nu e un poem, deşi visăm multe. Eseul povestirii poemului vieţii este o mişcare perpetuă; adică, o mişcare perpetuă.” Adică, exact esenţa acestui film.
P.S.: Nu ştiu dacă ştiaţi, dar în limba spaniolă, trecând peste palindromurile născocite de Cortazar,palindromul palindromurilor e socotit a fi acesta: Somos seres sosos, Ada; sosos seres somos” (Suntem finite serbede, Ada; serbede finite suntem). Noroc cu astfel de filme care ne mai înobilează!
By Cinesseur
|
Recomandat de Cinesseur
Rulează luni, 9 aprilie, de la ora 19:00, în Aula Magna a Universităţii de Vest Timişoara. Intrarea este liberă.
Los amantes del circulo polar (Spania/1998)
Regia şi scenariul: Julio Medem
În rolurile principale: Najwa Nimri, Fele Martínez, Nancho Novo, Maru Valdivielso
Nu la fel de celebru precum l'enfant terrible al cinematului spaniol contemporan, l-am numit pe Alejandro Amenábar, dar cu o amprentă stilistică extrem de personală, Julio Medem a fost ani buni critic, scenarist şi asistent de regie. După şapte scurtmetraje întinse pe durata a 18 ani, a venit şi debutul,Vacas (1992), un film de epocă deghizat în comedie suprarealistă, aplaudat şi luat în balon în egală măsură.
Au urmat, în tumultuoşii ani '90, premii şi prezenţe la festivaluri cu trei pelicule: La ardilla roja(1993), Tierra (1996) şi sofisticatul Los amantes del circulo polar (1998). Acesta din urmă i-a confirmat statutul de cineast iconoclast, ghidat de idei şi reguli proprii, dar Lucía y el sexo (2001), veritabil manifest existenţialist-erotic şi probabil cel mai cunoscut film al său, i-a cimentat acest statut.
Los amantes del circulo polar înseamnă prelucrarea şi rafinarea a două din trademark-urile care definesc stilul de scriitură Medem: simetria şi meta-naraţiunea. Filmul este o poveste de dragoste dincolo de timp şi spaţiu, filigranată într-un triptic palindromic care, asemeni prenumelor protagoniştilor,Ana şi Otto, nu-şi pierde înţelesul indiferent de unde e privit. Totul este permis, dar nimic nu este întâmplător sau gratuit aşezat în această geometrie cosmologică a coincidenţelor, comparabilă, poate, cu Şotronul cortazarian.
Ana şi Otto: binom indestructibil. Fiecare e pentru celălalt stea polară, centru al universului, raţiune supremă de a exista. Odată despărţiţi de contexte potrivnice sau decizii exterioare lor, fiecare porneşte, precum magii odinioară, în căutarea celui înstrăinat, fiindcă celălalt e întruparea sensului unificator. Nici un obstacol nu poate fi de netrecut. Perioadele în care nu-şi stau alături sunt stranii interludii prin care timpul se strecoară mai greu ca o cămilă prin urechile acului (ar trebui să ştiţi parabola, nu insist!). Busola indică nordul, destinul se cere urmat. Cap compas. Stea polară. Cerc polar. Şi pupila, expresie ultimă a cercului în care totul se închide.
Ana şi Otto. Otto şi Ana. Legaţi unul de altul aidoma îndrăgostiţilor rătăcitori şi muţi din Dolls, liricul film al lui Takeshi Kitano, înrudit tematic şi stilistic cu acest Los amantes..., care va deveni apoi sursă explicită de inspiraţie pentru somptuosul şi sinuosul Mr. Nobody (2009) al lui Jaco van Dormael!
Sună simplu, dar prefer să sune aşa, chiar dacă sumedenia de niveluri de lectură invită sau predispune la o altă sumedenie de interpretări, care de care mai pretenţioase: filmul lui Medem este un poem în imagini. Veţi remarca ata abia la final, fiindcă până atunci veţi fi copleşiţi de povestea care prinde viaţă şi de viaţa care devine poveste sub ochii voştri. Atenţie, însă: viaţa - şi mă voi folosi de vorbele scriitorului guatemalez Augusto Monterroso - „nu e un eseu, deşi încercăm multe; nu e o povestire, deşi inventăm multe; nu e un poem, deşi visăm multe. Eseul povestirii poemului vieţii este o mişcare perpetuă; adică, o mişcare perpetuă.” Adică, exact esenţa acestui film.
P.S.: Nu ştiu dacă ştiaţi, dar în limba spaniolă, trecând peste palindromurile născocite de Cortazar,palindromul palindromurilor e socotit a fi acesta: Somos seres sosos, Ada; sosos seres somos” (Suntem finite serbede, Ada; serbede finite suntem). Noroc cu astfel de filme care ne mai înobilează!
By Cinesseur
|
