Ediţia din 2013 a Zilelor Culturii Spaniole se desfăşoară în perioada 8-13 aprilie şi urmăreşte să amplifice succesul avut anul trecut. Având deja experienţa de organizare şi promovare a evenimentelor culturale, ediţia a II-a vine cu noi provocări, oameni importanţi, evenimente interesante și voluntari motivați.
Iată cu ce vă ademenim anul acesta:
O inedită întâlnire cu presa spaniolă de calitate. Jurnalist cu experienţă, Raúl Sánchez, fost corespondent El Pais în România, actualmente corespondent al Agenţiei EFE şi redactor şef Hotnews.es, va susţine o conferinţă despre imaginea României în presa spaniolă și va întreține o discuție publică în care se va vorbi despre lucrurile bune pe care România le are de oferit.
Literatura va fi un domeniu de interes în cadrul ediţiei a II-a a Zilelor Culturale Spaniole. Doi reputaţi literaţi, Maribel Alvarez şi Araceli Estevez, se vor întâlni cu publicul în cadrul unor cursuri de literatură, dar şi într-o dezbatere comună, alături de două personalităţi timişorene.
Dansul flamenco va atrage din nou publicul amator. Spectacol în aer liber şi cursuri de dans vor fi susţinute de renumita dansatoare Lucero Cárdenas căreia i se alătură muzicieni cu experiență: Julian Lorenzo, Alberto Perez și Juan Osaba, împreună formând conceptul Sinergias.
O expoziție indită de pictură se va face remarcată pe parcursul întregii săptămâni. Tablourile expuse sunt create prin ritm, muzică și nu în ultimul rând, flamenco.
Secrete din arta culinară spaniolă vor fi dezvaluite cu maiestre de Sonia Cajuela.
Filmul spaniol va fi prezent prin proiecţiile a trei pelicule de succes.
Concursul național de traducere a poeziei spaniole – Via Rumania, continuă și anul acesta. Aflat la cea de-a treia ediție, acesta oferă caștigătorului o excursie de trei zile la Barcelona.
Vom reveni cu detalii curând!
- Sinergias-