Miercuri, 5 aprilie 2017 Via Rumania Cultura, în colaborare cu Consulatul Onorific al Spaniei la Timișoara a participat la Zilele Filmului European -CulturActiva- organizat de Centrul de Informare Europe Direct Timișoara și Instituția Prefectului Timiș.
Ne bucurăm că am putut lua parte cu două filme spaniole, "Îngerul din Budapesta" și "Aventurile lui Tadeo Jones" la acest proiect minunat organizat cu ocazia aniversării a 10 ani de la integrarea României în Uniunea Europeană, dar și în contextul desemnării Timișoarei ca și Capitală Culturală Europeană 2021.
Au fost alături de noi elevii de la următoarele școli timișorene: Liceul Teoretic Iris, Liceul Teoretic Jean Louis Calderon, Liceul Teoretic William Shakespeare, și Școala Generală nr. 2.